Virgil Fira, patronul companiei Moviplast: „România este singura ţară din UE care taxează sacoşele la bucată. Toată lumea taxează la kilogram, aşa e normal…”

Sectorul de producţie folii şi pungi din polietilenă. Nu vă vine să credeţi?! Dar el există şi la Craiova şi face performanţă. Desigur, nu este uşor. Au fost şi vremuri grele, lipsă de comenzi, de lichidităţi, dar s-a trecut uşor peste aceste greutăţi. Cum? Prin solidaritate. Aşa ne-a explicat Virgil Fira, un întreprinzător privat, patronul companiei Moviplast, membru al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj, care asigură traiul a peste 100 de familii din Craiova. Într-o societate cu un consum într-o continuă creştere, cineva trebuie să şi producă. Iniţial, s-au investit zece milioane de lei, bani din care s-au cumpărat utilaje din Turcia, astăzi la Moviplast angajaţii lucrează cu utilaje speciale de ordinul a câteva sute de milioane de euro. Iniţial au fost cinci angajaţi, astăzi numărul lor depăşeşte 100. Două argumente au stat la baza afacerii. În primul rând, la Moviplast se fabrică produse de unică folosinţă, pentru care cererea este în creştere. În al doilea rând, în Oltenia nu există nici un producător similar. Despre toate aceste aspecte am discutat pe larg cu patronul companiei Moviplast, Virgil Fira.

 

– De ce pungi ?! Cred că este o întrebare care vi se pune adesea…

– Noi am început din dorinţa de a face ceva nou în zona asta, a Olteniei şi a Craiovei, şi ne-am îndreptat către această activitate deoarece toate produsele noastre sunt de unică folosinţă şi, în al doilea rând, nu mai făcea nimeni aşa ceva.

– Când aţi început, mai exact ?

– Am început în 1993, la anul o să împlinim 20 de ani. Nu ne-am oprit niciodată, am avut şi noi probleme financiare, ca toată lumea, în ultima perioadă s-au mai agravat, pentru că nu atât piaţa, cât legislaţia a distrus toată industria de profil. Adică, toţi care sunt ca noi au fost distruşi de legislaţia în domeniu, asta cu eco-taxa, de 1.000 de lei vechi pe bucată, care a făcut să se legalizeze într-un fel munca la negru, evaziunea fiscală, care în acest moment cred că este mai mare decât în alcool. Toată marfa intră din Turcia, din Asia, fără niciun fel de acte legale, sacoşele sunt trecute în documentele de export ca şi pungi, pe ele nu se plăteşte nicio taxă, pentru că dumneavoastră vedeţi că oriunde vă duceţi nu v-a cerut nimeni nicio taxă, cu excepţia hypermarketurilor. V-a cerut careva TVA pe sacoşă? Nu v-a cerut nimeni… Peste tot în lume, într-un magazin unde nimeni nu vă cere un ban pe sacoşă, indiferent ce cumpăraţi, brânză, fructe etc., să ştiţi că acestea sunt mărfuri pentru care nimeni nu plăteşte nimic. Şi, cum v-am spus, legislaţia asta ne-a doborât în 2009, multe firme similare fiind nevoite să închidă. Cei care produceau numai sacoşe au închis pentru că a dispărut cererea.

„A trebuit să creştem volumul de marfă pe care o livrăm la export”

– Şi totuşi aţi supravieţuit. Mă gândesc că aţi şi luptat în acest sens, doar ştim că în România lupta cu ministerele a devenit ceva normal…

– După un an am reuşit. Ne-am luptat foarte mult cu Ministerul Mediului care a promovat această lege şi am reuşit să reducem această eco-taxă la jumătate. Vreau să spun că România este singura ţară din Uniunea Europeană care taxează sacoşele la bucată. Toată lumea taxează la kilogram, pentru că aşa este normal. Poluează kilogramul de sacoşă care ajung în mediu, nu bucata, se ajunge ca sacoşele mici, acelea de farmacie, să fie taxate cu 400-500% şi pentru ele să plătim aceeaşi taxă ca pentru o sacoşă pentru cisme, care este de 20 de ori mai grea.

– Dar ca impact asupra producţiei s-a simţit?

– Deci, asta a fost o răscruce importantă pentru noi, pentru că nouă ne-a scăzut cifra de afaceri foarte, foarte mult. Am pierdut o piaţă de desfacere, care pentru noi, la momentul respectiv, era cam 40% din cifra de afaceri şi a trebuit să o înlocuim cu altceva. A fost foarte greu, a trebuit să creştem volumul de marfă pe care o livrăm la export, dar la export preţurile sunt foarte strânse. E adevărat că există garanţia încasări banilor.

Germania, cel mai important partener

– Cât livraţi la export? Care este ponderea? Şi către ce ţări ajunge punga de la Moviplast?

– În acest moment cam 25% din marfă o livrăm la export. Principala destinaţie este Germania, al doilea client mare, Belgia, apoi avem Austria, exportăm şi în Italia şi acum cred că suntem primii care vom face facturi de pungi către China. Au venit din Hong Kong şi din Shanghai, ne-au făcut un audit şi vor să înceapă la noi fabricarea de plase care vor fi distribuite către Norvegia şi Suedia, dar facturile vor fi distribuite către China şi doar marfa către cele două ţări mai sus menţionate. Aşa că ne vom înregistra ca exportatori de pungi în China.

– Dar ca număr de salariaţi? Aţi plecat de la cinci…

– Avem peste 100 de salariaţi, aşadar asigurăm traiul a peste 100 de familii şi vreau să vă spun că nu am „umblat” niciodată la personal, indiferent de cât de greu ne-a fost, am preferat să păstrăm oamenii. Este adevărat că nu am mai putut nici noi să le creştem salariile, aşa cum procedam altădată, dar şi ei au fost conştienţi de acest aspect şi au existat momente în care chiar salariaţii cereau de lucru, efectiv nu aveam ce să le dăm sau nu aveam să le dăm de lucru la toţi. Noi lucrăm în trei ture, nu oprim niciodată maşinile, decât de Crăciun şi de Paşte. Ei au cerut, au întrebat dacă sunt ceva perspective, că nu aveau ce face, şi s-au mulţumit cu ce le-am dat de lucru. Dar nu am avut nicio zi de întârziere la plata salariului, am reuşit să le dăm în continuare şi bonurile de masă. Ori o asigurare socială şi un salariu la termen a reprezentat şi pentru ei mult…

20 de ani de activitate

– Dar sunt şi astăzi în fabrică din acei cinci angajaţii, primii veniţi în 1993?

– Avem şi salariaţi care sunt aici, în fabrică, de 20 de ani, încă de la înfiinţare. Avem tată – fiu, mamă – fiică…. Noi am încercat pe cât am putut să-i atragem, pentru că am considerat că dacă sunt mai mulţi din familie lucrează şi corect. Pot să vă spun că nu ne-au fost înşelate aşteptările.

– Aţi apelat şi la fonduri externe – mă refer la fonduri europene, la fonduri guvernamentale?

– Am beneficiat de nişte finanţări parţial nerambursabile, înainte de a discuta de fondurile europene. Am beneficiat de nişte fonduri în 2000, apoi şi în 2005. Înainte de a intra România în Uniunea Europeană, am accesat nişte proiecte finanţate de Guvernul României, dar de fondurile de europene, post-aderare, nu am beneficiat, deşi am depus un proiect, care a fost considerat neeligibil pe motiv că nu au fost traduse două acte, am făcut şi noi o contestaţie, am depus-o, dar, din păcate, nu am mai primit niciun răspuns.

Ar trebui făcute diferenţe clare între impozite şi taxe

– Cu birocraţia vă confruntaţi, care este părerea dumneavoastră?

– Eu, personal, nu am stat la ghişee, pentru că nu am timp să rezolv problemele curente. Eu stau în jur de 11 ore, aici, la birou, dar îmi spun partenerii, care stau cu orele, şi îţi vine să te apuci cu mâinile de păr câte auzi. Că se fac multe drumuri, că trebuie să te întorci de câteva ori, să ai la tine nu ştiu ce hârtii… Am fost şi eu odată la Registrul Comerţului, erau vreo 20 de oameni la o coadă şi am plecat, am renunţat efectiv să mai stau…

– Credeţi că ar trebui şi ai noştri să ia cumva modelul vecinilor bulgari – taxe mai puţine, birocraţie mai redusă?

– Este foarte uşor să arunci cu supoziţii. Când citeam despre Bulgaria, că este o ţară terminată, cu leva lor, au instituit Consiliul de Supraveghere Monetară şi leva are acelaşi raport de schimb cu euro, de vreo patru ani. Nu ştiu cum este la alţii… şi spunem adesea că nu ar trebui puse taxe, dar vreau să vă spun sincer că fără ele nu se poate trăi. Adică, cei care nu realizează o activitate productivă trebuie totuşi şi ei să trăiască din ceva şi trăiesc din taxele şi impozitele pe care le plătim noi. Este adevărat şi faptul că ar trebui făcute diferenţe clare între impozite şi taxe. Pe de altă parte, am auzit într-adevăr că sunt multe taxe, dar sunt taxe pentru fiecare firmă în funcţie şi de domeniul de activitate. Noi plătim această eco-taxă. Eu am făcut o copie de pe un ordin de plată cu o taxă plătită de 1,5 milioane lei noi, pe producţia aferentă primului trimestru al anului acestuia. Asta înseamnă aproape 400.000 de euro, plătiţi în aceeaşi zi în care trebuie să plătim şi TVA. Indiferent dacă am încasat sau nu am încasat, noi trebuie să plătim şi această taxă pe sacoşe, şi TVA-ul, iar cu o zi înainte avem şi salariile.

„Statul ar trebui să aibă aceleaşi drepturi, dar şi aceleaşi obligaţii ca şi firmele private”

– Şi cum vă descurcaţi?

– Ne împrumutăm… lucrăm cu banii băncii, însă vreau să vă spun că avem un proces pe rol, câştigat de doi ani de zile cu Ministerul Mediului, dar până acum nu am primit banii. S-a dat sentinţă definitivă, Ministerul Mediului nu ne-a plătit banii, iar dacă noi am întârzia o zi, două, trei ni se pune sechestru sau ni se blochează conturile. De aceea eu vreau să vă spun că şi statul ar trebui să aibă aceleaşi drepturi, dar şi aceleaşi obligaţii ca şi noi, firmele private. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că foarte multe firme private au dispărut pentru că statul nu şi-a onorat obligaţiile faţă de ei. Sunt firme în construcţia de drumuri, în construcţii civile, firme care lucrează pentru programele solare… Deci, statul nu are niciun fel de obligaţie faţă de noi, doar noi avem faţă de stat. Aşadar, asta nu este corect…

– Dar există acum şi un Minister care se ocupă de afaceri, iar ministru delegat este chiar un craiovean, senatorul Mihai Voicu. Cum credeţi că va ajuta acest minister oamenii de afaceri? Aţi simţit până acum acest ajutor în vreun fel sau altul?

– Nu ştiu, nu mă întrebaţi… Nu ştiu exact ce trebuie să facă, dar vreau să vă spun un lucru: atât timp cât se discută cu aceeaşi oameni, mereu îi vedem pe la toate televiziunile, la toate dezbaterile sunt din nou aceiaşi, dar nu ne cheamă să stea de vorbă şi cu noi, cu cei de jos, eu cred este imposibil să ne reprezinte interesele. Degeaba vine domnul acela Nicolescu sau cum îl cheamă, care este preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIMMR), şi el habar nu are cu ce probleme ne confruntăm noi, din masele plastixce, dacă dumnealui nu ştie cu ce probleme se confruntă întreprinzătorii din domeniul materialelor recuperabile sau din altele… Deci, atât timp cât nu există o consultare reală a celor care ne reprezintă cu noi, cei care suntem în subordinea lor, nu poată să fie ceva…

„Noi nu ştim ce se produce în Craiova”

– Dar Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj ce rol ar trebui să aibă în comunitatea de afaceri doljeană?

– Acum sunt şi eu în Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj. Am revenit după patru ani. Cred că se va reuşi mai mult, pe viitor, dar în acest moment toată atenţia este îndreptată spre depăşirea problemei financiare cu care se confruntă Camera şi cred că numai după ce se va răsufla un pic vom trece şi la proiecte clare. Din punctul meu de vedere, Camera de Comerţ trebuie să facă cunoscut mediului de afaceri oferta locală. Noi nu ştim ce se produce în Craiova, cine produce şi alergăm să cumpărăm marfă de la Bucureşti, diverse produse pe care le-am putea să le cumpărăm de aici. Probabil şi din lipsă de timp şi o preocupare redusă în ceea ce priveşte mediul local de afaceri face ca şi oamenii de afaceri să nu se întâlnească unii cu alţii, să nu se cunoască unii cu alţii, să-şi povestească problemele cu care confruntă. Este posibil ca patru-cinci întreprinzători să aibă aceleaşi probleme şi este greu să şi le rezolve fiecare în parte. Dacă patru-cinci firme s-ar uni şi ar face-o cumva sub acoperământul Camerei de Comerţ şi Industrie, ar fi altfel şansele lor de a reuşi. Aşa, fiecare este de capul lui şi ştim bine că de unul singur e foarte greu să răzbaţi, indiferent în ce domeniu ai activa.

– Dar cum este să lucrezi cu parteneri germani? Pe ce se bazează o astfel de relaţie de business?

– Vreau să vă spun că sunt extrem de corecţi, nu intră într-o relaţie înainte de a se asigura că partenerul este unul serios. Noi am luat certificatul ISO 1001 în 1997, avem 15 ani de când suntem certificaţi ISO. În anul 2000, pentru că partenerii germani aveau reţineri vizavi de organismele româneşti de certificare, am adus de la TUV din Germania auditor, care a venit numai pentru noi în România şi ne-a certificat pe domeniul calităţii. TUV nu avea reprezentanţă în România la momentul respectiv. În 2004 am obţinut Certificatul ISO 14001, am fost prima firmă din Oltenia care am luat acest certificat. Un an mai târziu am luat Certificatul 18001, fiindcă ei îl cer.

„Noi nu avem nicio strategie…”

– Deci, neamţu-i neamţ…

– Exact. Neamţul spune ce vrea, iar dacă îi dai altceva îţi spune imediat: „Pardon! Te costă atât să aranjez eu ceea ce tu nu ai făcut bine sau trimite altă marfă”. Şi când să te gândeşti la toate lucrurile astea, începi să lucrezi altfel şi de aici şi oamenii noştri lucrează foarte atent. Aproximativ 70% din producţie pleacă la export fără a fi controlată, adică vorbim doar de autocontrolul operatorului. La asigurarea calităţii avem trei oameni, ei nu pot să controleze trei ture pe zi, adică ce fac alţi 60 de angajaţi, se face verificarea prin sondaj. Neamţului trebuie să-i spui când pleacă marfa de la tine, când ajunge la el, iar el nu are decât grija să-ţi plătească marfa atunci când a spus. Aşadar, este foarte simplă relaţia, dar cu condiţia să fii serios. Nu eşti om serios, te-a scos!

– Dar în acest domeniu al maselor plastice există vreo strategie naţională? Cum vedeţi această industrie, de exemplu, peste 20 de ani?

– Nu, noi nu avem nicio strategie. Nu se ştie ce va fi cu petrolul. Se încearcă tot felul de înlocuiri, dar nu pot fi posibile. Cei de la Mediu încearcă, dar tot dintr-un exces de zel, să propăvăduiască hârtia, binefacerile hârtiei. Toate studiile de specialitate arată că hârtia face mai mult rău mediului decât plasticul, pentru că se face din celuloză, iar celuloza din lemn. Este consumatoare mare în procesul de fabricaţie de energie, de apă… Pentru transportul a 20 de tone de hârtie îţi trebuie carburant cât pentru transportul a 100 tone de polietilenă, pentru că este acelaşi volum. În camion nu poţi să pui mai mult de 4-5 tone de hârtie şi consumă la fel de mult combustibil. Nu avem niciun fel de previziune, dar cert este că la plastic nu se va putea renunţa niciodată. Nu se pot face toate din hârtie. România este pe penultimul loc în Europa, urmată doar de Albania, în ceea ce priveşte consumul de plastice pe cap de locuitor. Deci, suntem extraordinar de mici consumatori, aşadar pentru industrie există un potenţial foarte mare, acum depinde şi de cât va fi de stimulat consumul.

– Aveţi multe diplome şi trofee… Cum le-aţi obţinut?

– Cel mai mult pentru companie a însemnat acel trofeu câştigat la prima ediţie organizată de Camera Americană de Comerţ şi Industrie din România, a fost cea mai mare mândrie a noastră. A fost o decernare fastuoasă la Crown Plaza, în Bucureşti, unde au luat parte şi principesa Margareta, principele Duda, o mulţime de oameni politici. Am câştigat primul loc pe tară, am avut un program legat de curăţenia oraşului Craiova. În rest, sunt numai diplome acordate de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj, Consiliul Naţional al IMM-urilor, pentru excelenţa noastră în afaceri.

2020-02-28T13:34:36+00:00 17 august 2012|Presa|